“Tigrii” și-au recuperat prada

CS United Galați a câștigat primul meci din noul sezon futsalistic al României, însă a riscat mult în prima repriză.

Suporterii le-au oferit supranumele (sau porecla) de tigri, spiritul de luptă, viclenia afișată în momentele decisive și reacțiile bruște, surprinzătoare pentru adversari, devenind caracteristicile sportivilor care cu mândrie reprezintă Galațiul în Liga 1 de fotbal în sală. Sâmbătă seară, în turneul de la Miercurea Ciuc, jucătorii pregătiți de Florin Ignat au fost trădați de o altă latură a felinei-mascotă: s-au trezit mai târziu decât trebuia, iar “prada” părea departe. Era 0-2 după numai 7 minute, Szécsi și Kedei învingându-l ușor pe Păduraru, după două contraatacuri-fulger.

Campionii ediției 2019-2020, cu un line-up sensibil mai tânăr și mai lipsit de experiență, dar cu un potențial cel puțin la nivelul celui de anul trecut, erau așadar în fața unui prim test important, revenirea de la un handicap plecat parcă de la încălzire. Crăciun, intrat în un-doi cu Boșneagă, a dat tare din semicerc sub bară și a redus diferența de pe tabelă, însă după numai 30 de secunde se refăcea coșmarul de două goluri. Ignat n-a ajuns la o minge importantă în propria jumătate, Balázsi a fost primul și a trimis imparabil! Și părea un crâmpei din Ziua Cârtiței: Crăciun, servit din corner de Tacot, marca din nou și peste altă jumătate de minut se bucurau din nou harghitenii, Kedei înscriind din lovitură liberă.

Uluitorul scor de la pauză a trezit fiara, iar gălățenii, care și în prima parte rataseră cât pentru alte jocuri, știau că n-au destule gloanțe pe țeavă. Responsabil să-și capaciteze elevii, antrenorul-jucător Ignat și-a făcut simțită prezența din plin și pe teren: le-a livrat pase decisive internaționalilor moldoveni Cojocaru – ce revenire după împrumutul la Timișoara, bravo, Iuliane! – și Burdujel pentru un 4-4 care parcă nu se mai ivea. Totuși, meciul nu devenise facil, căci Odorheiul profita de o “directă” din preajma buturilor dunărene. Szécsi a făcut 4-5, dar energia campionilor a ținut flacăra atacurilor aprinsă până la final.

Același Ignat i-a furnizat assist-ul de 5-5 golgeterului Crăciun, care a tras perfect în vinclu (super-execuție!), și a lansat contra în urma căreia United prelua în premieră avantajul pe tabela de scor. Cojocaru, căreia nu i-au ieșit pașii, a trimis din inerție la Balázs, fundașul advers respingând la disperare în propria poartă. Și pofta Galațiului, devenit mai puternic tocmai pentru că nu fusese răpus, creștea exponențial. Tot Cojocaru i-a trimis lui Tacot și căpitanul Naționalei Moldovei a punctat la încheietura barelor, apoi MVP-ul Crăciun, deschis cu o aruncare a lui Dinicuță, a pivotat și l-a mai bătut o dată pe bravul Sebestyén, care scosese alte 10-12 goluri ca și făcute! Celălalt goalkeeper al Odorheiului, Gălățeanu, a ratat la 7-5 o lovitură de pedeapsă, parată de Dinicuță, la rândul său într-o zi foarte bună.

Florin Ignat, antrenor principal CS United Galați: “Îi felicit pe băieți pentru victorie, am declarat că e nevoie de răbdare cu ei, am spus că am mare încredere în echipă, însă mi-a displăcut prima repriză. Nu e posibil să începem atât de slab jocul! E adevărat, portarul advers a scos multe mingi, căci ne-am creat destule ocazii, dar am început practic meciul de la 0-2. Aștept mai mult de la fiecare, trebuie să creștem de la un meci la altul! Adversarii, și ei cu mulți tineri talentați, au avut atitudine, ne-au pus mari probleme și a ieșit un meci spectaculos.

CS UNITED GALAȚI – FUTSAL KLUB ODORHEIU SECUIESC 8-5 (2-4)
Sala Sporturilor, Miercurea Ciuc – 10 octombrie 2020
Au marcat: Crăciun 10, 15, 34, 40, Cojocaru 29, Burdujel 29, Balázs 35 (a), Tacot 35 | Szécsi 5, 32, Kedei 7, 16, Balázsi 10
UNITED: Păduraru, Dinicuță, Neacșu – Tacot, Cireș, Crăciun, Burdujel, Ignat, Boșneagă, Crișan, Cojocaru, Arhire, Petică. Antrenor principal: Florin Ignat. Antrenor secund: Viorel Cojoc. Antrenor de portari: Alexandru Tănăsilă. Preparator fizic: Ionel Tămășanu.
FK ODORHEIU SECUIESC: Sebestyén, Gălățeanu – Szécsi, Bálint, Kedei, Kerestély, Gálfi, Balázsi, Balázs. Antrenor principal: Jakab Zoltán.
Arbitri: Daniel Decă (Brăila), Constantin Romulus Pop (Tg. Mureș). Rezervă: Ovidiu Dan Curta (Tg. Mureș). Observator: Marius Mititel (București).

Foto: Nándor Veres (Székelysport.ro)

Sustine clubul si distribuie articolul pe:Share on Facebook
Facebook
Share on Google+
Google+
Tweet about this on Twitter
Twitter
Buffer this page
Buffer