Regăsire cu fanii: 7-2

United Galați a învins ieri pe CSM Tg. Mureș, scor 7-2 (2-1), în runda secundă a Ligii 1 de Futsal, acest meci fiind prima întâlnire cu fanii gălățeni pe noul sezon. Între timp, campionii redeveniseră supercampioni, prin câștigarea trofeului de la Sf. Gheorghe, 4-0 cu CSM Deva, și debutaseră și în noul campionat: 15-0 la Șoimii Șimand.

După un start foarte bun, cu un gol al lui Deiby Pamplona, din pasa lui Dudău, oaspeții au egalat după un corner, prin Nicola, apoi portarul Tătar a făcut minuni până la pauză. Șapte situații pe care scria gol au fost rezolvate de goalkeeperul mureșenilor până la intrarea la cabine, el salvându-și coechipierii și după pauză în alte cinci situații. E adevărat, și formația lui Cosmin Gherman și-a creat alte trei-patru șanse de a înscrie.
Cojocaru, servit pe contraatac de Crăciun, a marcat pentru 2-1, iar în startul reprizei a doua “tigrii” au accelerat: 3-1 Deiby, assist Cojocaru, și 4-1 Araujo, de asemenea din pasa internaționalului moldovean revenit la Dunăre.
Szabo a redus din diferență, Alan a trimis apoi în bară, iar pe final au mai căzut trei goluri în poarta vizitatorilor: Crăciun a făcut 5-2, servit fiind de Dudău, Cojocaru a recuperat mingea dintr-un 5 contra 4 al lui CSM Tg. Mureș și a punctat cu poarta goală, pentru ca Araujo să trimită excelent în fața porții pentru reușita de 7-2 a lui Petică. Mission accomplished!

⚽️ Liga 1 de futsal, Sezonul 2023-2024, Etapa 2.
🏟 Sala Sporturilor Dunărea, Galați.
➡️ United Galați: Toniță – Araujo, Dudău, Alan, Deiby.
Cârdei, Crișan, Petică, Ignat, Crăciun, Boșneagă, Cojocaru, A. Cireș.
Antrenor: Ignat.
➡️ CSM Tg. Mureș: Tătar – Szabo, Nicola, Barbocz, Laposi.
Butiurcă, Ordog, Bokor, Ghica, Varga, Cherteș, Incze.
Antrenor: Gherman.
⛳️ Arbitri: Ciobanu, Hanceariuc – Mihălcuț.

Sustine clubul si distribuie articolul pe:Share on Facebook
Facebook
Share on Google+
Google+
Tweet about this on Twitter
Twitter
Buffer this page
Buffer