39:59, acea secundă…

Vicecampionii ultimelor două sezoane au fost învinși încă o dată de Imperial Wet Miercurea Ciuc, în Finala Ligii I de futsal, iar formația harghiteană conduce la general cu 2-0

Lobul din penultima secundă a meciului de marți seară, executat spectaculos de antrenorul-jucător Florin Ignat, părea să condamne la prelungiri eterne duelul dintre cele mai bune formații ale sezonului 2018-2019. Și ar fi fost un nou extra-time corect, după cel de luni, United dominând copios repriza secundă, în urma unei prime părți în care gazdele păreau să fi găsit cheia finalei. Clubul din Miercurea Ciuc, văzut de specialiști super-favorit înaintea buchetului de jocuri cu trofeul pe masă, a preferat să se baricadeze la 3-2, semnând ultima fază aspră de atac cu un sfert de oră înaintea fluierului de finiș.

Ce înțelegem din abordarea lui Imperial Wet? Că “tigrii”, considerați outsideri, reprezentanții unei grupări cu un buget inferior (dar care activează în toate competițiile de futsal organizate de Federația Română de Fotbal – doar United reușește acest lucru în România!), reușiseră să câștige respectul întregii suflări din fotbalul de sală din această țară. Partida inaugurală, adjudecată de ciucani la loviturile de departajare, a fost ambalată cu șnurul inerentelor emoții de început; în cea de-a doua era scontat un succes categoric al localnicilor: Rakic (minutul 3) și Ovsianikov, ce pivotare și ce voleu! (minutul 6), își luau repede elan, pentru ca același Rakic, profitând de superioritatea cu fly-goalkeeper a dunărenilor, să puncteze cu un trasor din fața propriului semicerc (minutul 18).

United nu fusese numărat, nici măcar trimis în corzi: avusese o bară la 1-0, apoi Crăciun și Ignat ratau șanse importante de a-și readuce tabăra în meci. Totuși, cum-necum, se făcea 3-0 și poate că minunații bărbați care reprezintă Galațiul într-o nouă finală de campionat erau priviți compătimitor. Greșeală, mare greșeală! Reduta de la Dunărea de Jos avea să înmoaie scorul în numai câteva secunde, Ignat țintind din 7-8 metri în stânga portarului (minutul 18), iar la două minute de la reluare a trimis sub bară și Crăciun, din pasa lui Cireș: 3-2!

Szocs a avut golul de 4-2 în vârful bocancului, Wellington a parat, apoi Mimi Stoica și Borges au iertat Ciucul în trei momente colosale! Și toate trei în minutul 25, Mimi și Lașcu dezvoltând și alte faze bune de gol în minutele 36 și 39. Nu înainte ca Araujo, pe un contraatac-bombă, să tragă din 3 metri în portar! Cum de n-am mai înscris? Iar în secunda 39:59… De fapt, nici în acea clipă, căci punctul de 3-3 merita să cadă chiar mai devreme. Gălățenii chiar se bătuseră strașnic pentru o manșă pe care, în definitiv, ar fi meritat-o, puseseră prea multă inimă ca să plece cu mâna goală acasă. De ce n-ar fi răsplătiți pe teren propriu, săptămâna viitoare? Măcar o dată.

IMPERIAL WET MIERCUREA CIUC – CS UNITED GALAȚI 3-2 (3-1)
Sala Sporturilor, Miercurea Ciuc (Harghita)
Au marcat: Rakic 3, 18, Ovsianikov 6 | Ignat 18, Crăciun 22
IMPERIAL WET: Lopez, Dospinescu – Covaci, Alvaro, Bondar, Cr. Matei, Fl. Matei, Szőcs, Deco, Ovsianikov, Duque, Rakic. Antrenor principal: Cosmin Gherman.
UNITED: Wellington, Dinicuță – Petică, Tudose, Borges, Cireș, Crăciun, Lașcu, Araujo, Stoica, Ignat, Cojoc. Antrenor principal: Florin Ignat. Antrenor secund: Viorel Cojoc. Antrenor de portari: Alexandru Tănăsilă.
Arbitri: Vlad Ciobanu (Iași), Cezar Georgian Ionescu (Buzău). Rezervă: Marian Ivănescu (București). Observatori: Alexandru Băjan (Videle), Frusin Florea (București).

#Futsal #Liga1 #Finala #Meciul2 #ImperialUnited
#UnitedGalați #ÎmpreunăSuntemUNITED

Sustine clubul si distribuie articolul pe:Share on Facebook
Facebook
Share on Google+
Google+
Tweet about this on Twitter
Twitter
Buffer this page
Buffer