Cea mai frumoasă victorie

Derbiurile sunt mai captivante decât jocurile cu trofeul pe masă, de aceea succesul lui United, de sâmbătă seară, 3-0 cu Imperial Wet Miercurea Ciuc, este inestimabil.

E nevoie de un preambul la cronica de față: am așteptat cu sufletul la gură meciul cu echipa campioană de anul trecut, formație care ne-a contestat în repetate rânduri valoarea, ironizând prezențele “seci” în finală ale lui United (notă: nu prea ne scapă comentariile din social-media, inclusiv ale oficialilor din fenomen), și care ne-a numit drept Campioana FRF, cea de pe teren rămânând în opinia grupării din Miercurea Ciuc în județul Harghita. Totuși, înaintea deciziei din toamnă a federației naționale, mai întâi fiind declarați reprezentanții României în UEFA Futsal Champions League, apoi campioni, ne-am exprimat oficial dorința de a juca un meci de departajare, cu toate că ne avantaja poziția din clasament în momentul suspendării Ligii 1.

FRF, care nu putea organiza un asemenea eveniment fără acordul autorităților statului, nu poate fi acuzată că face jocurile clubului United. Subiectul nici n-ar fi trebuit să existe. Așa cum în Europa, la blocarea întrecerii în mai toate țările, a fost declarată campioană echipa aflată pe primul loc, și Galațiul, ajuns pe propriile forțe în fruntea ierarhiei, a meritat coroana la finalul sezonului 2019-2020. Dacă echipa ciucană ar fi obținut măcar o remiză în ultimul joc oficial al stagiunii precedente, pierzând chiar la Dunărea de Jos cu 2-1 în fața unor “tigri” lipsiți de multe piese de bază, am fi felicitat-o pentru cucerirea trofeului. Așa e fair-play.

Altfel, sâmbătă după-amiază, trupa lui Florin Ignat, reîncărcată după sărbătorirea celui de-al doilea trofeu al anului (câștigarea Supercupei cu 6-2, în fața lui FK Odorheiu Secuiesc), a făcut un meci perfect împotriva solidei formații pregătite de Cosmin Gherman. Dinicuță, portar care în mod normal va ajunge titularul naționalei României (depinde în primul rând de el!), a boxat, plonjat și recuperat mingi ca un chirurg. A parat și o lovitură de la 6 metri, bătută de Cr. Matei, cu 4 minute înainte de final, a fost aproape să și marcheze din poartă în poartă. Impecabilă prestație!

L-au ajutat, însă, din plin jucătorii de câmp, aceștia fiind nevoiți să se apere grupat peste 20 de minute în fața unui adversar care ataca furios cu buturile voluntar descoperite. Cu cât eroism le-au blocat gălățenii căile spre gol foștilor campioni, câtă hotărâre a fost în fiecare minge și câte orgolii au dus la scântei între sportivi care se cunosc de o viață! Imperial Wet a rămas în minutul 37 în inferioritate numerică după eliminarea lui Küsmödi, acela fiind probabil momentul în care supercampionii și-au securizat cele trei puncte. Având superioritate, au apelat și ei la fly-goalkeeper și au ținut două minute de minge, în loc să forțeze un nou gol, adoptând astfel cea mai eficientă strategie.

Golurile? Vis, nebunii! Primul, picat repede, a și dictat ritmul ulterior al partidei: Crăciun a atacat frontal, i-a trimis lui Ignat în stânga și centrarea la bara a doua a antrenorului-jucător l-a remarcat pe Tacot, neiertător din acea poziție, 1-0! Poate că “tigrii” n-ar fi fost nevoiți să suporte ofensiva supranumerică a Ciucului, dar era 2-0 din minutul 12. Cojocaru, junele moldovean revenit după un împrumut la Informatica Timișoara, a luat balonul cu el, ținând trei adversari în spate, și din unghi l-a executat pe Cârdei. Minunată lovitură! Pentru 3-0 și pentru cea mai frumoasă victorie a anului 2020, Ignat a recuperat în buza propriului semicerc și a trimis o “acoladă” în poarta goală. Un dulce 3-0 care îndoaie înțepăturile rivalilor.

CS UNITED GALAȚI – IMPERIAL WET MIERCUREA CIUC 3-0 (2-0)
Sala Sporturilor Dunărea, Galați – 12 decembrie 2020
Au marcat: Tacot 4, Cojocaru 12, Ignat 32.
UNITED: Dinicuță, Păduraru, Neacșu – Tacot, Cireș, Crăciun, Burdujel, Crișan, Araujo, Ignat, Arhire, Petică, Boșneagă, Cojocaru. Antrenor principal: Florin Ignat. Antrenor secund: Viorel Cojoc. Antrenor de portari: Alexandru Tănăsilă. Preparator fizic: Ionel Tămășanu.
IMPERIAL WET: Cârdei, Toniță – Sasse, Covaci, Lașcu, Cr. Matei, Tifán, Bíró, Miklós, Duque, Iszlai, Pânzaru, Küsmödi. Antrenor principal: Cosmin Gherman.
Arbitri: Vlad Ciobanu, Bogdan Hanceariuc (ambii din Iași). Rezervă: Romulus Constantin Pop (Tg. Mureș). Observator: Gabriel Gherman (București).

Sustine clubul si distribuie articolul pe:Share on Facebook
Facebook
Share on Google+
Google+
Tweet about this on Twitter
Twitter
Buffer this page
Buffer