Vineri aflăm programul Ligii 1
Campionii de la United Galați vor începe la finalul acestei luni sezonul 2023-2024 al Ligii 1 de futsal, campionat care din acest an va număra 10 echipe. Tragerea la sorți a programului va avea loc vineri, 11 august 2023.
”Tigrii” vor susține pe 24 august, la Sf. Gheorghe, Supercupa României cu CSM Deva, fostă Autobergamo. Apoi, la trei zile distanță, va lua startul campionatul Ligii 1.
Echipele participante:
CS UNITED GALAȚI
Futsal Klub Odorheiu Secuiesc
CFR 1933 Timișoara
CSM Deva
West Deva
Luceafărul Buzău
CSM Tg. Mureș
Mausoleul Mărășești
Sepsi SIC Sf. Gheorghe
Șoimii Șimand
Sezonul regular va avea 18 etape tur-retur, pentru ca în play-off să acceadă echipele clasate pe primele 4 locuri. Acestea vor susține un mini-campionat în sistem tur-retur (6 etape), intrarea în play-off făcându-se cu punctele acumulate în sezonul regular.
Formațiile clasate pe primele 2 locuri se califică în finala campionatului. Gruparea clasată pe locul 3 va câștiga medaliile de bronz.
Finala Ligii 1 se va desfășura, conform tradiției, după sistemul cel mai bun din 5 meciuri.
Echipele clasate pe locurile 5-10 la finalul sezonului regular vor disputa încă un tur. Ultima clasată (locul 10) la finalul play-out-ului va retrograda în Liga 2.
Casa Fotbalului va găzdui vineri, 11 august, cu începere de la ora 14:00, tragerea la sorți pentru stabilirea programului în Liga 1 și Liga 2, sezonul 2023-2024.