UCL | O minunată experiență

Prezența lui CS United Galați, campioana României, în sezonul 2020-2021 al UEFA Futsal Champions League s-a încheiat la mii de kilometri de casă. În Kazahstan, pe terenul dublei câștigătoare a competiției, Kairat Almaty.

Scorul ultimului joc susținut de “tigri”, 6-1 pentru gruparea care îi are în componență pe Fernandinho, Higuita și Edson, ca să pomenim numai trei dintre starurile lui AFC Kairat, este relevant doar în mică parte. Nu e comod s[ pierzi, dar… Acum doi ani, aceeași super-echipă îi marca Barcelonei, deținătoarea trofeului, cinci goluri chiar pe tărâm catalan! Încă de la tragerea la sorți se cunoștea marea favorită a duelului, tabăra dunăreană recunoscând nivelul superior al selecționatei care își are sediul și punctul de lucru în cel mai mare oraș din Kazahstan.

Cu toate acestea, după lungul drum până la Almaty, talentata echipă antrenată de Florin Ignat și-a cultivat cu îndârjire șansele, demonstrând curaj, dar și bucuria de a bate la impozanta ușă a Final Four-ului. Gazdele au încercat să rezolve repede ecuația și au deschis scorul după aproape 4 minute, Rangel șutând din dreapta la colțul lung al porții păzite de Dinicuță. Au urmat alte faze spectaculoase ale fotbaliștilor de sală antrenați de Kaka, Dini s-a opus la încercările lui Tursagulov, Umberto și Savio, brazilian naturalizat român, însă chiar acesta din urmă a punctat pentru 2-0. Din zonă centrală, după o combinație în trei.

United a ieșit în cinci la joc și a expediat un șut sănătos prin Ignat, la o palmă de țintă, apoi Crăciun l-a testat pe Higuita, de la 10-11 metri, fără succes. Repriza avea să se termine cu alte două “attempts” ale localnicilor, de fiecare dată reacționând ca o panteră goalkeeperul Galațiului. Campionii României au ieșit de la vestiare tot cu fly-goalkeeper, sperând să se apropie pe tabelă. Și au avut o șansă mare! Ignat, cu călcâiul, l-a lansat pe Crăciun singur cu omul dintre buturi, însă Higuita și-a respectat firma! Dincolo, Dini era la același nivel, însă un trasor al lui Fernandinho, care a lovit și bara, a atins ținta. Era 3-0 și evada încă o dată Crăciun în situație de unu la unu cu portarul… Ce păcat!

I-a venit rândul și lui Edson să puncteze, pe sub portarul “tigrilor”, l-a urmat Yesenamanov, din 4 metri, după un assist din stânga, însă United nu abandonase lupta. Araujo a irosit două situații de aur de a marca, a doua oară având chiar posibilitatea de a-i pasa decisiv lui Ignat, singur cu poarta liberă, iar așa-numitul gol de consolare a fost semnat de Andrei Crăciun. Araujo i-a pasat în stânga și internaționalul român a trimis imparabil la colțul lung. Cu 15 secunde înainte de finiș, Orazov, servit în centru, a înscris pentru un 6-1 din care gruparea gălățeană are numai de învățat. Și de povestit nepoților. Cu mulțumiri întregii comunități. Pentru susținere, încredere și răbdare. Inima UNITED bate pentru GALAȚI.

AFC KAIRAT ALMATY – UNITED GALAȚI 6-1 (2-0)
Sala “Nur-Aman” – Almaty, Kazahstan
20 februarie 2021 – UEFA Futsal Champions League, Optimile de finală
Au marcat: Rangel 3’54, Savio 11’17, Fernandinho 22’48, Edson 28’14, Yesenamanov 33’05, Orazov 39’44 | Crăciun 37’38
KAIRAT: Higuita – Edson, Savio, Tursagulov, Orazov. Rezerve: Dudu, Humberto, Rangel, Yesenamanov, Akbalikov, Favero, Gadeia, Fernandinho, Umirbaev. Antrenor principal: Kaka.
UNITED: Dinicuță – Burdujel, Tacot, Crăciun, Araujo. Rezerve: Păduraru, Neacșu, Crișan, Cojocaru, Arhire, Cireș, Ignat, Petică, Boșneagă. Antrenor principal: Florin Ignat. Antrenor secund: Viorel Cojoc. Antrenor de portari: Alexandru Tănăsilă.
Arbitri: Vladimir Kadykov, Ivan Shabanov (ambii din Rusia). Rezervă: Nurbol Abbassov (Kazahstan).

Sustine clubul si distribuie articolul pe:Share on Facebook
Facebook
Share on Google+
Google+
Tweet about this on Twitter
Twitter
Buffer this page
Buffer