Transfer: Căpitanul Naționalei!

CS United Galați a obținut semnătura lui Dumitru Mimi Stoica, veteranul primei reprezentative de futsal a României

Moș Crăciun a venit cu câteva zile mai devreme la singurul club din România care activează în toate competițiile organizate de Federația Română de Fotbal: Liga 1, Liga 2, Campionatul Național Under 19. Vicecampioana din ultimele două sezoane l-a legitimat pe experimentatul jucător Dumitru Mimi Stoica, sportiv care în prima parte a sezonului a îmbrăcat tricoul campioanei Informatica Timișoara. Mimi a semnat un contract până în vara anului 2019.

Cristian Ștefu (director executiv United Galați): “Dacă Moșul a venit cu un asemenea dar, căci vorbim despre cel mai selecționat jucător de futsal din România, el fiind și căpitanul reprezentativei care a învins recent vicecampioana europeană Spania, cu gol marcat chiar de către Mimi Stoica, înseamnă că am fost cuminți. În sensul că respectăm competiția și ne străduim să facem performanță. Ne bucurăm că Mimi Stoica a ales United Galați, având categoric obiectivul de a mai câștiga o dată titlul de campion național. Ne dorim o colaborare strălucită cu el și am convingerea că, și din vară, United Galați va fi prima opțiune pentru Mimi.”

Dumitru Mimi Stoica, născut pe 30 septembrie 1981, poartă banderola de căpitan a primei reprezentative și a activat în sezoanele precedente la alte cluburi cu pretenții din România: City’US Tg. Mureș, Autobergamo Deva și Informatica Timișoara. Mimi a jucat alături de tehnicianul CS United Galați, Florin Ignat, atât la echipa de club, cât și la națională. El va fi prezent la Galați în primele zile ale lunii ianuarie pentru începerea pregătirilor alături de noii săi colegi.

Bine ai venit, Mimi Stoica!

#Futsal #Liga1 #BunVenit #MimiStoica

#UnitedGalați #ÎmpreunăSuntemUNITED

(Photo by Harold Cunningham – UEFA/UEFA via Getty Images)

 

Sustine clubul si distribuie articolul pe:Share on Facebook
Facebook
Share on Google+
Google+
Tweet about this on Twitter
Twitter
Buffer this page
Buffer