“Tigrul” merge mai departe

Discuția despre arbitraj rămâne pe pagina de Facebook a clubului United Galați, acolo unde am și postat aseară imagini elocvente despre faza care considerăm că a schimbat radical cursul meciului. Imperial WET s-a impus cu 4-1, iar astăzi urmează meciul al patrulea al finalei de Liga 1.

Trebuie să fie limpede pentru toată lumea: United Galați, fără Crăciun, suspendat, și cu Tacot trimis injust în tribune la mijlocul primei reprize nu mai putea afișa aceeași forță în fața adversarului cu care își dispută trofeul principal al sezonului 2020-2021. Și Crăciun fusese eliminat foarte ușor, primind al doilea galben pentru un henț involuntar, infracțiune care ieri nici măcar n-a fost sancționată! La un atac al lui Lașcu, balonul i-a ricoșat în braț, creându-și un evident avantaj, arbitrii n-au intervenit și putea ieși gol pentru harghiteni. Sensul unei discipline de sală, cu puțini oameni în teren, așa cum e futsalul, poate fi lesne deturnat de un arbitraj dezechilibrat.

Mergem mai departe și după înfrângerea cu 4-1 de sâmbătă. E o diferență stabilită în ultimele cinci minute, când gălățenii atacau la baionetă. Nota bene: felicitări tinerilor utilizați minute în șir de antrenorul-jucător Florin Ignat, unul dintre ei, Cojocaru, punctând frumos în ultimul minut! Avem speranța că duminică putem retrăi marele succes din primăvara anului trecut, când, de asemenea, ne lipseau câteva piese de bază. Atunci, ne impuneam cu 2-1 în fața unui Imperial WET care – e doar o părere – arăta mult mai bine decât formula oricum foarte valoroasă din 2021. Era o victorie a mânjilor care avea să conteze decisiv pentru stabilirea campioanei. De ce n-am învinge după-amiază, de la ora 15.30, ca să mergem apoi, în efectiv complet, la Miercurea Ciuc? E presimțirea lui Andrei Crăciun, dinaintea dublei de la Galați. Cu ce poftă va reveni azi în luptă!

CS UNITED GALAȚI – IMPERIAL WET MIERCUREA CIUC 1-4 (0-1)
Sala Sporturilor Dunărea, Galați – 24 aprilie 2021
Au marcat: Cojocaru 40 | Dos Santos 12, 39, Burdujel 26 a., Biro 35
UNITED: Dinicuță – Tacot, Araujo, O. Cireș, Burdujel. Rezerve: Păduraru, Neacșu – Crișan, Ignat, Arhire, Boșneagă, Cojocaru, A. Cireș. Antrenor principal: Florin Ignat. Antrenor secund: Viorel Cojoc. Antrenor de portari: Alexandru Tănăsilă.
IMPERIAL WET: Cârdei – Lașcu, Covaci, Cr. Matei, Uhelliton. Rezerve: Farkas – Dos Santos, Pânzaru, Miklós, Biró, Tifán, Lașcu, Iszlai, Duque. Antrenor principal: Cosmin Gherman.
Arbitri: Daniel Decă (Brăila), Ovidiu Dan Curta (Tg. Mureș). Rezervă: Liviu Chița (Pitești). Observatori: Gabriel Gherman, Frusin Florea (ambii, București).

Sustine clubul si distribuie articolul pe:Share on Facebook
Facebook
Share on Google+
Google+
Tweet about this on Twitter
Twitter
Buffer this page
Buffer