Spectacol și victorie United!

Vicecampionii au terminat neînvinși turul campionatului și rămân pe prima poziție a clasamentului

Liga 1 la futsal și-a desemnat luni seara campioana turului din sezonul 2018-2019. Cele mai în formă echipe ale momentului, Futsal Club Dunărea Călărași și United Galați, s-au întâlnit în Sala Sporturilor din Călărași, oferind un spectacol sportiv agreabil. Gazdele au deschis scorul, au ratat și o lovitură de la 10 metri, iar vicecampionii României și-au arătat colții și au intrat în avantaj la vestiare după reușitele lui Cireș și Ignat.

Repriza a doua a fost furtunoasă. Călărășenii au ieșit montați de la cabine, au marcat de două ori consecutiv și au preluat conducerea pe tabela de marcaj. S-a jucat pe contre, United a avut un forcing de vreo șase minute la mijlocului reprizei când a perforat de trei ori poarta lui Moldovan prin portughezul Coco și internaționalii din Moldova, Lașcu și Burdujel. Gazdele nu au renunțat nici la 3-5, au forțat și au atacat în superioritate numerică, după ce au scos portarul, dar nu au mai reușit decât să reducă diferența pe tabela de marcaj.

„A fost o adevărată finală, între cele mai bune echipe ale momentului, un joc frumos, cu răsturnări de situație, suntem foarte bucuroși că am obținut victoria și am terminat neînvinși turul. Nu avem timp să sărbătorim, pentru că urmează un alt meci din seria de foc, cel de sâmbătă de la Miercurea Ciuc, cu Imperial”, a declarat tehnicianul Florin Ignat.

Rezultat final: Dunărea Călărași – United Galați 4-5.
Lotul formației noastre: Wellington Nene, Păduraru – Burdujel, Lașcu, Borges, Crăciun, Cojoc, Rafinha, Cireș, Ignat.

Podiumul la finalul turului se prezintă astfel: 1. United Galați 22 puncte, 2. Autobergamo Deva 20 p, 3. Informatica Timișoara 17 p, cu un meci mai puțin. Partida SCM Gloria Buzău – Informatica Timișoara are loc marți seara. (Cătălin RĂDULESCU)

#Futsal #Liga1 #CălărașiUnited #UnitedGalați #ÎmpreunăSuntemUNITED

Sustine clubul si distribuie articolul pe:Share on Facebook
Facebook
Share on Google+
Google+
Tweet about this on Twitter
Twitter
Buffer this page
Buffer