Mergem în Final Four
“Tigrii” au trecut aseară de Sportul Ciorăști, scor 6-1 (3-1), în sferturile de finală ale Cupei României, la futsal, ediția 2021-22.
⚽ Scorul a fost deschis de Pelé, din pasa lui Ignat, pivotul brazilian accidentându-se în prima repriză. Îi urăm recuperare grabnică! 🙏
🥅 Dobre, de la oaspeți, a trimis în proprie poartă la o centrare a lui Burdujel, iar Araujo a făcut 3-0 dintr-o lovitură liberă.
🧤 De remarcat ar fi și parada lui Toniță, la 2-0: Ion a executat o lovitură liberă de la 10 metri, însă portarul nostru a fost de netrecut!
💢 Plugaru a înscris, cu 3 secunde înainte de pauză, singurul gol al vizitatorilor.
💯 Crișan și Crăciun, ambii din assist-uri semnate de Cireș, dar și Petică, aflat pe traiectoria unei pase a vrâncenilor, au ridicat scorul la 6-1.
Sâmbătă, de la ora 17.00, cele două echipe se vor întâlni în campionat. Tot la Sala Sporturilor Dunărea.





