Interviu | “Așteptăm următoarea luptă“

Tehnicianul Florin Ignat, care și îmbracă tricoul de jucător al lui CS United, vorbește într-un scurt interviu acordat site-ului oficial al campionilor României, www.unitedgalati.ro, despre victoria de luni seară, dar și despre partidele de la finele săptămânii, de la Galați.

– Florin Ignat, ce concluzie poți trage după victoria de la Miercurea Ciuc?
– Suntem fericiți, e principala trăire, și vreau să le mulțumesc tuturor băieților pentru acest meci foarte bun. Concluziile, dacă este să mă refer la cele tehnico-tactice, pot fi trase zilele următoare și, foarte probabil, vor ține doar de bucătăria internă. Declarasem după primul joc că nu e totul pierdut, iar băieții au înțeles perfect acest mesaj. Întreaga echipă a muncit pentru victorie, e meritul tuturor.

– Gazdele au condus cu 1-0, 2-1, apoi au întors de la 2-3 la 4-3. Mai sperai atunci în victorie?
– Dacă nu speri până la final, faci degeaba sport! Trebuie să speri până la ultimul fluier, iar această vorbă are o mare însemnătate în futsal. Și în ultima secundă poți înscrie, de aceea trebuie să rămâi lucid, pe cât posibil.

– Golurile 4 și 5 au fost marcate de Crișan, un tânăr de 20 de ani. Ce înseamnă acest lucru pentru United?
– Este o bucurie suplimentară când tinerii arată că progresează de la un joc la altul. Contează pentru echipă, contează enorm și pentru el, astfel poate să crească. Mă bucur mult pentru Robert!

– Cât de mult a contat eliminarea prematură a lui Andrei Crăciun? Apropo, ți se pare că a fost trimis pe drept în tribune?
– Nu vreau să comentez arbitrajul, chiar dacă, aflat la câțiva pași de el la ambele cartonașe galbene, mi s-au părut decizii exagerate. Se pot face greșeli, însă Andrei, om important al echipei, ne va lipsi în meciul de sâmbătă. Am încredere, însă, în ceilalți care vor intra pe teren, au demonstrat-o din plin și la Ciuc!

– Cum vor fi meciurile de sâmbătă și duminică?
– În primul rând, îmi doresc să ieșim toți negativ la teste, e primul pas important. Și este bine că până sâmbătă ne putem odihni pentru a porni încă o dată la luptă. Practicăm din inimă acest sport și ne dorim să facem în continuare performanță pentru Galați, pentru cei care ne susțin, pentru suporteri.

CS United Galați și Imperial WET Miercurea Ciuc se vor reîntâlni sâmbătă și duminică la Galați, în jocurile 3 și 4 ale finalei Ligii 1 de futsal, ediția 2020-2021.

Sustine clubul si distribuie articolul pe:Share on Facebook
Facebook
Share on Google+
Google+
Tweet about this on Twitter
Twitter
Buffer this page
Buffer