De răsună Bukovina…
Vicecampionii ultimelor două sezoane au bifat sâmbătă seară o victorie spectaculoasă: 16-6 (9-2) cu Bukovina Vicov
A fost ca-n celebrul șlagăr, a răsunat Bucovina, cu toate că meciul s-a jucat la malul Dunării: au fost 22 de goluri, unsprezece în fiecare repriză, public efervescent, ca de fiecare dată la Sala Sporturilor, premii pentru fidelizarea suporterilor gălățeni. Iar CS United a jucat fără multe piese care compuneau puzzle-ul “tigrilor” în sezonul de toamnă: Côco și Rafinha sunt istorie, căpitanul Cojoc a fost indisponibil din cauza unui deces în familie, noile achiziții Mimi Stoica și Neto Caraúbas sunt în așteptarea unor documente pentru a putea coborî pe parchet, dar la fel de adevărat este că și tinerele talente ale clubului au nevoie de meciuri de prim eșalon în picioare.
Partida, primul test oficial din 2019 pentru elevii lui Florin Ignat, n-a conținut suspans, primul gol picând în plasa oaspeților după numai 46 de secunde. La finalul minutul 4 era deja 3-1 pentru United și s-a făcut 6-1 în minutul 7. Treptat, tehnicianul gălățean i-a aruncat în luptă pe junii aduși de la echipa de juniori, el însuși mulțumindu-se să intre pe teren doar de câteva ori și numai în prima repriză. După 9-2 la pauză, raportul de pe tabela de marcaj a “explodat” spre 14-2 în minutul 33, Tudose și Petică reușind câte un hattrick, pentru ca internaționalul Crăciun să bifeze un “poker” până la final. În ultimele cinci minute, am consemnat golul juniorului Boșneagă, dar și patru noi “boabe” bifate de vizitatori, una venind din lovitură de la 10 metri.
Barele, paradele și celelalte ocazii care s-ar fi putut transforma în gol au completat cealaltă față a tabloului. Aici se încadrează și surprizele din pauza meciului, patru suporteri câștigând premii pe baza biletelor introduse în urnă. Cele patru serii de tichet norocoase le-au oferit fanilor o șapcă CS United, un fular cu însemnele “tigrilor” și două tricouri de Centenar cu semnăturile vicecampionilor României.
CS UNITED Galați – BUKOVINA Vicov 16-6 (9-2)
Sala Sporturilor Dunărea, Galați – 237 de spectatori plătitori
Au marcat: Lașcu 0:46, 13:52, Burdujel 1:50, 23:07, Tudose 3:51, 5:53, 17:14, Petică 6:03, 6:36, 32:53, Crăciun 9:56, 30:03, 31:30, 38:14, Cireș 24:21, Boșneagă 35:48 / C. Cârdei 3:21, 39:46, C. Coroamă 9:45, S. Cârdei 34:02, 38:03, Schipor 38:46
UNITED: Wellington, Dinicuță, Păduraru – Cojocaru, Petică, Boșneagă, Tudose, Borges, Cireș, Crăciun, Lașcu, Ignat, Burdujel (C). Antrenor principal: Florin Ignat. Delegat: Alexandru Tănăsilă.
BUKOVINA: A. Cârdei – Solcan, S. Cârdei, C. Cârdei, S. Coroamă, C. Coroamă, Botezat, Schipor (C). Delegați: Gheorghe Carcea, Dorin Grecu.
Arbitri: Daniel Decă (Brăila), Marian Ivănescu (București). Rezervă: Dragoș Mocanu (Brăila). Observator: Petre Radu (București).

#Futsal #Liga1 #UnitedBukovina

#UnitedGalați #ÎmpreunăSuntemUNITED




