Victorie mare pe Bega
“Tigrii” au reușit o victorie fără de care șansele calificării în semifinalele ediției 2021-22 ale Ligii 1 de futsal s-ar fi redus aproape de zero: 6-5 pe terenul lui CFR Timișoara.
Am condus tot meciul, am avut de două ori patru goluri diferență, dar ieșirea în cinci la atac a timișorenilor a echilibrat situația de pe tabelă.
Astfel, vicecampionii au revenit pe poziția secundă a clasamentului și, cu două etape înainte de play-off, au șanse foarte mari de a se califica direct în semifinale.
Lipsiți de aportul lui Crăciun, elevii lui Florin Ignat au rezistat și trec pe poziția secundă a clasamentului. Felicitări, băieți!
Florin Ignat, antrenor-jucător CS United: “Am condus la diferențe mai mari, dar de aceea futsalul e un sport atât de spectaculos. În cele 40 de minute de joc se pot întâmpla multe lucruri. Cel mai important este că am câștigat, sunt trei puncte imense, și mă bucur și că nu avem răniți, ca să spun așa, după o asemenea încleștare. Am avut și drum lung, așadar oboseală evidentă, iar în asemenea condiții bucuria este și mai mare. Felicit întreaga echipă pentru dăruire!”





