“Meritam să ajungem aici!”
Antrenorul-jucător al CS United Galați, Florin Ignat, consider că formația sa a ajuns pe merit în finala Ligii 1 de futsal, ediția 2020-2021.
“Sunt fericit că am reușit acest lucru, ar fi fost păcat să nu jucăm finala, să fim cinstiți! În toate meciurile am jucat mai bine decât Autobergamo Deva, am dominat jocurile de la un capăt la altul. Dar a fost un meci foarte încins acum și vreau să-mi felicit băieții pentru tăria de caracter și pentru faptul că nu s-au îndoit de valoarea lor nici la 2-0 pentru adversar! Suntem în finală și vreau să ne bucurăm de ea, avem timp s-o pregătim. Prin urmare, jocul de luni, chiar cu Imperial WET, adversarul din ultimul act, chiar nu mai contează“, a declarat Florin Ignat, autorul celor două goluri din partida cu Autobergamo Deva.





