Întâlnire de gradul zero

United va juca sâmbătă împotriva campioanei Informatica Timișoara (ora 18.45, Sala Sporturilor)

Liga 1 la futsal programează în weekend partidele celei de-a VII-a etape. Sala Sporturilor Dunărea va găzdui sâmbătă, de la ora 18.45, partida United Galați – Informatica Timișoara, reeditarea finalei din sezonul trecut. Bănățenii sunt campionii en-titre și deținătorii Cupei și ai Supercupei României, dar și echipa noastră își cunoaște atuurile: în primul rând, aportul publicului care, cu siguranță, va umple tribuna.

„E încă un meci dificil, cum de altfel sunt toate cu primele șase echipe din campionat. Timișoara este campioana până la sfârșitul campionatului, are jucători foarte buni individual care pot face diferența, dar suntem foarte bine pregătiți să-i contracarăm, avem și noi puncte forte, sunt absolut sigur că publicul gălățean va fi ca de fiecare dată la înălțime și ne va împinge de la spate pentru a obține o victorie pe care ne-o dorim cu toții”, a declarat antrenorul Florin Ignat.

Lotul de jucători este complet după ce au revenit la antrenamente și cei patru internaționali: Crăciun, Cireș, Burdujel și Lașcu. Primii doi au jucat pentru România în dubla cu Spania, multiplă campioană europeană și mondială, rezultate: 0-3 și 1-0, iar ceilalți au evoluat pentru Moldova contra Georgiei.

„Legat de meciurile cu Spania, a fost o experiență unică, în primul rând doar pentru că joci împotriva lor, dar să mai și câștigi e deja ceva minunat, să bați multipla campioană mondială și europeană. Sâmbătă, cu Timișoara, o altă campioană, știu că avem un meci foarte greu, dar vom da totul pentru a obține cele trei puncte”, a declarat și internaționalul Andrei Crăciun.

Toader Ștefu, președintele CS United Galați, a ținut să facă o invitație specială pentru public: “Împreună formăm o mare familie, așteptăm iubitorii de fotbal și pe cei care iubesc fotbalul în sală să susținem echipa în jocul cu Informatica Timișoara!” (Cătălin RĂDULESCU)

#Futsal #Liga1 #UnitedInformatica #UnitedGalați #ÎmpreunăSuntemUNITED

Sustine clubul si distribuie articolul pe:Share on Facebook
Facebook
Share on Google+
Google+
Tweet about this on Twitter
Twitter
Buffer this page
Buffer