Futsal U19 | “Am câștigat o echipă”

UNITED Galați continuă tradiția finalelor naționale. Suntem convinși că va veni și aurul!

Declarații după obținerea locului secund la turneul final dedicat echipelor de juniori:

Cristian Ștefu – antrenor United U19: „La un turneu final, unde s-au prezentat cele mai bune echipe din țară, diferența dintre învinși și învingători au făcut-o puterea de concentrare și prospețimea jucătorilor de la un meci la altul. Au fost trei meciuri în trei zile. Este foarte solicitant pentru oricine. Cu toate eforturile noastre de a-i reface pe jucători cât mai bine de la un meci la altul, randamentul nu a fost același din primul meci. Cu toate acestea, băieții au făcut un meci foarte bun în finală, motiv pentru care îi felicit încă o dată. Deși nu am câștigat campionatul în acest an, sunt bucuros că am câștigat o echipă care, în sezonul următor, va defila fără probleme până la un nou turneu final”.

Cosmin Petică – jucător United: „A fost o experiență frumoasă. Îmi pare rău că nu am câștigat finala. Cu atât mai mult cu cât pentru mine perioada junioratului s-a încheiat. Suntem recunoscători, totuși, că am terminat pe locul 2 dintr-un total de 27 de echipe. Puteam mai mult. Poate la anul, băieții vor confirma și fără mine. Cu multă ambiție și multă muncă, se poate.”

Rezultatele obținute:
7-3 cu Pro Tineret Sighișoara, în sferturi, marcatori: Arhire, Petică – 3, Crișan, Boșneagă – 2, ultimii doi sunt componenți ai Naționalei României Under 19;
8-5 cu Informatica Timișoara, în semifinale, au marcat: Petică 3, Arhire 2, Boșneagă 2, Crișan și
3-5 cu Autobergamo Deva, după o finală foarte disputată, marcatori: Arhire, Petică și Kovacs autogol.
Lotul de jucători: Dinicuță, Vasiliu – Petică, golgeterul turneului final, Crișan, Boșneagă, Arhire, Grecu, Stratulat, Dorneanu, Stan, Vardianu, Retegan, Codreanu.

#Futsal #UnitedGalați #ÎmpreunăSuntemUNITED

Sustine clubul si distribuie articolul pe:Share on Facebook
Facebook
Share on Google+
Google+
Tweet about this on Twitter
Twitter
Buffer this page
Buffer