Autobergamo Deva 1 - 2 CS United Galati

May 22, 2017 - 6:00 pm at Sala Sporturilor Deva
  • Detalii
  • Rezumat

Futsal Play-off 2017
CS United Galați-Autobergamo Deva (Meciul 3/5)

Lot jucatori: Wellington „Nene” – Burdujel, Cireș, Lașcu, Moldoveanu, Cojoc, Al Ioani, Crăciun, Borges, Păduraru, Tudose, Apostol, Boubătrân, Crișan
Marcatori: Crăciun, Moldoveanu
Antrenor principal: David Asandei
Antrenor secund: Alexandru Tănăsilă
Arbitri: Ovidiu Dan Curta (Tg. Mureș) – Daniel Decă (Brăila); Rezervă: Constantin Daniel Popescu – Țicleni
Observator: Valeriu Ioniță – Radu Petre, ambii din București
Cartonase galbene: Burdujel

-Mai avem un pas până la titlu și vom juca marți seara cu medaliile de aur pe masă. Finala Ligii I la futsal a continuat luni cu meciul trei dintre Autobergamo Deva și United Galați. Echipa gălățeană a început cu formula: Nene – Burdujel, Lașcu, Cireș, Moldoveanu în presing avansat ce i-a deranjat vădit pe deveni. După ocazia lui Lașcu, băieții antrenați de David Asandei și Alexandru Tănăsilă au deschis scorul prin Crăciun, care a profitat de greșeala lui Pînzaru și l-a executat pe Iancu. Cu cinci greșeli acumulate, United a făcut pasul înapoi, Autobergamo s-a aruncat în atac, a pus presiune și a irosit câteva ocazii. Reduta gălățeană a rezistat și la ultima fază a primei reprize, Manu a irosit șansa să dubleze avantajul. Partida a continuat în ritm alert, prima ocazie din partea a doua a fost ratată de Lașcu, șutul său din lovitură liberă fiind respins cu umărul de pe linia porții de un adversar.  Ferreira a adus egalarea în min.22 și partida s-a jucat pe contre, cu faze spectaculoase la ambele porți, remarcându-se din nou brazilianul Nene cu parade de senzație. Pe o contră, Burdujel l-a deschis pe Moldovenu care a înscris și ne-a adus din nou în avantaj în min.32. Gazdele au scos portarul și au forțat egalarea, dar gălățenii au rezistat presiunii, s-au apărat eroic și au ratat golul trei prin Moldoveanu (2), Crăciun, Wellington, ultimul a nimerit bara cu un șut din poartă în poartă în ultima secundă. Scorul general a devenit 2-1 pentru United. Meciul 4 are loc marți de la ora 18.00 în sala sporturilor din Deva.