Autobergamo Deva 6 - 2 CS United Galati

May 23, 2017 - 6:00 pm at Sala Sporturilor Deva
  • Detalii
  • Rezumat

Futsal Play-off 2017
CS United Galați-Autobergamo Deva (Meciul 4/5)

Lot jucatori: Păduraru – Burdujel, Cireș, Lașcu, Moldoveanu, Cojoc, Al Ioani, Crăciun, Borges, Wellington „Nene”, Tudose, Apostol, Boubătrân, Crișan
Marcatori: Crăciun, Cojoc
Antrenor principal: David Asandei
Antrenor secund: Alexandru Tănăsilă
Arbitri: Bogdan Sorescu (Pitești) – Gabriel Gherman (București)
Observator: Radu Petre
Cartonase galbene: Lașcu, Păduraru

– Titlul de campioană din Liga I la futsal se va decide pe 30 mai la Galați. Așa cum se preconiza meciul 4 dintre Autobergamo și United programat marți seara a fost tensionat din cauza mizei care a pus și o presiune suplimentară pe jucătorii din ambele tabere. Publicul devean și-a dat în petic și a adresat injurii celor câțiva suporteri gălățeni care au avut „îndrăzneala” să-și susțină echipa favorită, meciul a fost întrerupt și spiritele s-au calmat după intervenția observatorului Radu Petre și a forțelor de ordine. În ciuda eforturilor echipei medicale, brazilianul Wellington „Nene” nu a putut fi recuperat și în poartă a intrat Păduraru, care în ciuda emoțiilor inerente a avut o evoluție bună. Cu cuțitul la os, Autobergamo a deschis scorul în min.3 prin Moreira. United a rămas în picioare și a restabilit egalitatea după două minute pe traseul Al Ioani – Borges – Crăciun. Devenii au revenit în atac și au irosit ocazii importante. United a încercat să închidă jocul și a contraatacat periculos de fiecare dată când a avut ocazia. La o astfel de fază, Pânzaru l-a pus la pământ pe Manu, a primit al doilea galben și implicit pe cel roșu. Băieții noștri au profitat de superioritatea numerică și au trecut în avantaj după ce Cojoc a transformat impecabil o lovitură de la 6 m. După momentele tensionate la care am făcut referire mai sus, devenii au revenit în meci, Ignat a restabilit egalitatea iar în ultima secundă a primei reprize Ribeiro și-a adus din nou echipa în avantaj. United a ieșit decisă de la vestiare dar Moldoveanu și Crăciun au țintit bara. Scăpate cu fața curată, gazdele au profitat și au înscris golul izbăvitor iar apoi s-au detașat după ce antrenorul David Asandei a riscat și a scos portarul. Scorul general a devenit 2-2.